Conferința de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943)

Prima întâlnire față în față a celor „Trei Mari” – Roosevelt, Churchill și Stalin – a avut loc într-un moment critic al celui de-al Doilea Război Mondial. Lumea se afla în plin punct de cotitură, iar întâlnirea a fost decisivă pentru forma finală a Europei postbelice și pentru încheierea conflictului.

Conjunctura istorică și de ce a fost necesară

În 1943, războiul intrase într-o fază în care Aliații câștigau teren, dar înfrângerea Germaniei nu era încă sigură. Uniunea Sovietică purta încă povara colosală a Frontului de Est, unde luptele erau devastatoare. Stalin cerea de aproape doi ani deschiderea unui „al doilea front” în Europa de Vest pentru a reduce presiunea asupra Armatei Roșii, însă Churchill era reticent și prefera operațiuni în Mediterana.

Situația impunea o coordonare la cel mai înalt nivel. Era nevoie de o strategie unitară pentru înfrângerea Germaniei și Japoniei, pentru reconstrucția ordinii mondiale și pentru definirea sferelor de influență. Aliații înțelegeau că victoria era imposibilă fără cooperare totală.

Starea războiului în momentul conferinței

Pe fronturi, tabloul era următorul: URSS câștigase marile bătălii de la Stalingrad și Kursk, împingând Wehrmachtul într-o retragere lentă, dar costisitoare. În Italia, Aliații debarcaseră deja, însă campania se dovedea mai dificilă decât se preconizase. În Pacific, americanii treceau la ofensivă împotriva Japoniei, recucerind insule strategice.

Victoria finală nu era încă decisă, dar echilibrul se înclina clar în favoarea Aliaților. Era momentul propice pentru o strategie finală.

Ce s-a decis la Teheran

Deciziile conferinței au fost cruciale pentru desfășurarea ulterioară a războiului. Cel mai important angajament a fost stabilirea clară și definitivă a unei operațiuni de invazie în Franța, viitoarea Operațiune Overlord. Data vizată era primăvara lui 1944, iar Stalin a asigurat că URSS va declanșa simultan o ofensivă masivă pe Frontul de Est pentru a împiedica transferarea trupelor germane.

S-a discutat și soarta postbelică a Germaniei, deși fără decizii finale. Stalin insista pentru dezmembrarea completă a statului german, în timp ce Roosevelt era deschis ideii, iar Churchill era mai prudent.

Polonia a fost un punct sensibil. Stalin dorea împingerea frontierelor Poloniei spre vest, o viziune pe care Roosevelt a acceptat-o tacit, spre iritarea lui Churchill, deși fără anunțuri publice. În esență, aici s-au conturat granițele Europei de Est de după război.

În privința Japoniei, Stalin a transmis că URSS va intra în război împotriva acesteia după capitularea Germaniei, în schimbul unor concesii teritoriale în Asia, lucru care avea să se concretizeze în 1945.

Urmările conferinței

Teheranul a produs efectiv planul militar ce a dus la sfârșitul războiului în Europa. Overlord a fost lansată la 6 iunie 1944, iar Armata Roșie a declanșat operațiunea Bagration imediat după, distrugând Grupul de Armate Centru al Germaniei. Sincronizarea stabilită la Teheran a accelerat decisiv prăbușirea Reichului.

Politic, conferința a marcat începutul împărțirii Europei în sfere de influență, chiar dacă încă nespus direct. A fost prima mare negociere care a deschis drumul către Yalta și Potsdam, conferințele unde ordinea postbelică a fost fixată definitiv.

În același timp, Teheranul a arătat că SUA și Marea Britanie aveau nevoie vitală de URSS. Stalin a simțit acest lucru, câștigând o poziție extrem de puternică în tratative.

A influențat boala lui Roosevelt conferința?

Da, într-o anumită măsură. Roosevelt suferea deja de probleme grave de sănătate: hipertensiune severă, insuficiență cardiacă incipientă și oboseală cronică. În 1944–45 diagnosticările retrospectiv confirmă că starea lui se deteriora rapid. Boala nu i-a afectat acut capacitatea cognitivă la Teheran, însă i-a diminuat energia și rezistența fizică.

A preferat să evite confruntările dure cu Stalin, pentru a menține o colaborare fluidă cu URSS. Spre exemplu, în problema frontierelor poloneze, Roosevelt a adoptat o atitudine mai conciliantă decât Churchill. Unele analize istorice susțin că această slăbiciune diplomatică a fost parțial influențată de starea sa de sănătate, amplificată de faptul că Roosevelt era convins că fără Stalin războiul nu putea fi câștigat rapid.

Pe scurt, boala nu a schimbat conferința în mod radical, dar a avut un rol subtil în predispoziția lui Roosevelt de a evita conflictele și de a accepta soluții care favorizau URSS.