Capturarea lui Atahualpa de către Francisco Pizarro

Capturarea lui Atahualpa de către Francisco Pizarro, în anul 1533, este unul dintre momentele care au schimbat definitiv soarta continentului sud-american. Într-un singur episod, două lumi total diferite, două sisteme politice și două logici ale puterii s-au ciocnit, iar rezultatul a fost prăbușirea unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii precolumbiene.**

Pentru a înțelege magnitudinea acestui eveniment, trebuie privite atât contextul european, cât și cel andin. Spania se afla atunci într-o perioadă de expansiune fulminantă. Reconquista se încheiase de puțin timp, iar regii Spaniei își consolidau puterea într-un stat în plină transformare. Odată cu descoperirea Lumii Noi, nevoia de bogății, în special de aur și argint, devenise esențială pentru finanțarea războaielor europene și pentru menținerea armatei spaniole. Cucerirea Mexicului de către Hernán Cortés a alimentat și mai mult dorința Coroanei pentru noi campanii. În acest context, Francisco Pizarro a primit sprijin pentru o expediție către sud, în teritoriile despre care se vorbea tot mai des că ar ascunde comori imense.

În același timp, Imperiul Inca trecea printr-o fragilizare profundă. Deși vast și eficient administrat, cu drumuri impresionante, o ierarhie clară și o armată numeroasă, imperiul fusese zguduit de un război civil recent. Cei doi fii ai împăratului Huayna Capac, Atahualpa și Huáscar, se luptaseră pentru putere. Victoria lui Atahualpa fusese recentă și sângeroasă, iar structura politică era departe de stabilitatea de altădată. Nobilii erau împărțiți, armata era obosită, iar teama de rebeliuni interne era reală. Această slăbiciune avea să joace un rol decisiv în întâlnirea cu spaniolii.

Atahualpa era convins că străinii nu reprezentau o amenințare reală. Incașii nu mai întâlniseră niciodată o civilizație externă comparabilă și nu aveau termen de comparație. Armura de oțel, armele de foc și caii spaniolilor au fost percepute ca elemente supranaturale. În tradiția mitologică andină exista chiar ideea întoarcerii unor ființe trimise de zeul creator Viracocha, ceea ce a dus la o interpretare eronată a intențiilor europenilor.

Pizarro, conștient de avantajul tehnologic, dar și de vulnerabilitățile sale numerice, a ales strategia înșelăciunii. În orașul Cajamarca, i-a propus lui Atahualpa o întâlnire „pașnică”. Conform protocolului incaș, împăratul a sosit neînarmat și însoțit de sute de slujitori, convins că are situația sub control. Spaniolii, ascunși în clădirile din piața orașului, erau pregătiți pentru o ambuscadă. Momentul declanșator a fost confuz și interpretat diferit în sursele istorice, dar, în esență, Atahualpa a refuzat cererea de a se supune regelui Spaniei și Bisericii, iar gestul său, printre care se numără și aruncarea sau respingerea unei Biblii, a oferit pretext pentru atac.

Ceea ce a urmat a fost un masacru aproape incredibil. Cavaleria și artileria spaniolă au năvălit peste incașii neînarmați, care nu mai văzuseră niciodată cai sau arme de foc. Panica și dezordinea au cuprins în câteva clipe întreaga piață. Deși armata lui Atahualpa era imensă, niciun războinic nu era pregătit pentru o astfel de confruntare. În haos, împăratul a fost capturat. Victoria a fost totală, iar spaniolii nu au suferit nicio pierdere.

De aici încolo, logica evenimentelor a devenit una strict economică și politică. Atahualpa, dându-și seama de forța pe care o reprezentau spaniolii și dorind să-și recâștige libertatea, a propus o răscumpărare fără precedent: o încăpere mare plină până la tavan cu aur și încă două cu argint. Timp de luni întregi, obiecte religioase, decorațiuni, vase, statuete și alte opere ale artei incașe au fost aduse, topite și transformate în lingouri. Cantitățile obținute au fost uriașe, probabil cea mai mare sumă adunată vreodată într-un singur act de răscumpărare. Fiecare soldat spaniol a devenit brusc bogat, iar Pizarro însuși a primit o avere colosală.

Cu toate acestea, Atahualpa nu a fost eliberat niciodată. Conducătorul spaniol se temea că, odată liber, împăratul ar putea reorganiza armata incașă și ar pune în pericol întreaga cucerire. În plus, loialitățile interne ale nobililor incași erau încă volatile, iar orice mișcare greșită putea reaprinde conflictul civil. Într-un proces înscenat, Atahualpa a fost acuzat de conspirație, idolatrie și alte crime inventate. A fost executat prin strangulare, într-un act care a marcat sfârșitul simbolic al suveranității incașe.

După moartea sa, Imperiul Inca s-a prăbușit rapid. Fără lider legitim, fără armată unită și fără structuri administrative solide, teritoriul a devenit vulnerabil în fața preluării spaniole. Pizarro a fondat orașul Lima, care a devenit capitala noului viceregat al Peruului, iar bogățiile extrase din minele andine au alimentat economia Spaniei timp de secole. Pentru populația indigenă, începutul dominației spaniole a reprezentat pierderea independenței, exploatare, epidemii devastatoare și transformări culturale profunde.

Capturarea lui Atahualpa nu a fost doar o confruntare militară, ci un moment în care destinul unei civilizații întregi a fost decis prin înșelăciune, ambiție și lăcomie. Evenimentul ilustrează brutalitatea epocii cuceririlor, ciocnirea între două sisteme politice și economice incompatibile și modul în care câteva decizii luate într-o singură zi au schimbat definitiv istoria Americii de Sud.